E ca si un tipat pe care nimeni nu il poate auzi

Ciudata mai e viata uneori. Hm, oare cum ar fi daca nu s-ar fi intamplat ca in acea zi fatidica sa nu fi omorat atat de multa lume pe planeta aceia… indepartata de pe care am fugit? Stiu, poate ca nu ar trebui sa povestesc asta dar cum sunt un palavragiu si un neitrovertit in momentul asta, rabufnesc in slovele astea care nu mai mascheaza adevarul. Imi doresc multe de la viata asta pe care o am, poate mult prea multe insa le vreau incet si pe indelete si de aceia pasesc incet, incet ca pe un lac inghetat…

Am incercat sa fiu un soldat adevarat, eram chiar unul, aveam sa vad asta peste ani. In momentul ala al copilariei mele chiar nu aveam sentimente umane, asa de buna era scoala respectiva. Cum naiba am ajuns pe planeta asta atat de primitiva in comportamente insa destul de avansata in materie de arme, hm.

Lumea, prabusirea asta de vise si de speranta imi e uneori totuna  cu moartea.

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *