Lumea nu e de ajuns

Sunt cativa ani buni de cand am aflat ceva ce m-a cutremurat asa ca inca port cicatrice in sufletul si inima mea asa ca sunt cat de cat multumit ca inca exist, restul se putea termina mult mai grav asa ca is implinit.

Zic ca lumea asta asta nu e de ajuns, nu imi poate hrani curiozitatatea asta atat de puternica ce parca e tranchilizata si care nu a avut liniste niciodata din partea mea.

Lumea, visul asta suprarealist interpretat de un cerbel ce inca cauta acel ceva ce il va uimi pe vecie si care inca se imbata cu ce apuca in astepatarea sa perpetua… Mi-am urnit cu greu amintirile din vria uitarii insa sunt atatea care pe care le-as vrea reintrupate si retraite altfel decat starea asta nenaturala in care imi sorb fiecare rasarit de soare…

Simt fiecare colt de lumina ce imi anima lumina ochilor asa ca inca sper la o eterna reeditare a acelora ce vor fi trecute vremelnic in nefiinta… Am ajuns sa sper, eu care nu aveam tangente cu aceasta din urma, fiind deci un sclav  al zilelor si un parazit al emotiilor fara de emotii caci altfel as fi acolo in lumea mea cea normala si ursita…

Acum ca nu prea mai sunt multe de zis ci de facut poate voi intra intr-o stare de normalitate, daca nu, asta e… si cat am incercat…

This entry was posted in About life, amintiri, Flashback, ganduri, ganduri random, moartea, my love, Oh Mother, reverie, vis, vise and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *