When you are gone

Nu, nu am pus titlul asta aiurea sau din proasta inspiratie ci pur si simplu e unul bun… si atat.

E cumplit, sa iti vezi mama in timp ce e impuscata asta dupa ce scapasem din multe incercari in ziua aceea fatidica. Uitasem intamplarea, uitasem ce e cu mine pe lumea asta, uitasem chiar de mine… insa cum v-am spus totul s-a produs accidental si gradual, pe nesimtite chiar. Memoria asta ce rar imi joaca feste trebuia sa imi readuca la suprafata amintirea asta ce nu imi da pace zilele astea. Am vazut lumina zilei departe de tara asta, undeva in Marea Britanie cred… in era razboiului rece. Mama mea naturala era    in fortele militare aeriene britanice… Avea doar 30 de ani, imi aduc aminte vag ca primise nu stiu ce ordine de rutina si ma luase pe furis in cokpit … Asa a fost sa fie… sa fiu martor la moartea ei… Problema e ca nu am aflat prea multe despre rudele mele englezesti… Am fost adoptat de o familie de romani… crescut romaneste si oricum eu ma simt mai mult roman… Nici nu stiu daca am taria de a imi cauta radacinile in Anglia… Totusi, inca de mic am observat anumite diferente intre felul meu de a fi versus trairile si relationarea cu romanii ce ma complexau… Am uitat limba materna, nu aveam mai mult de cativa ani de viata atunci cand mama s-a stins in valtoarea evenimentelor razboiului rece… Si da viata bate filmul… Acum la treizeci de ani am realizat faptul ca sunt englez in origine si roman in actiune 🙂 …

This entry was posted in About life, Oh Mother, Romania, Timp. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *